VIDEO|Imagini cu încăierarea în urma căreia un afgan a murit, la Timişoara

Primele imagini de la încăierarea care a avut loc între două grupuri de afgani în apropierea Gării de Nord din din Timişoara, în urma căreia un tânăr a murit, iar altul a ajuns în stare gravă la spital, au fost publicate de site-ul Pressalert.ro.

În imagini se poate vedea cum victimele merg pe trotuar, iar la un moment dat ajung faţă în faţă cu alte patru persoane, cu toţii migranţi afgani. O persoană cu glugă pe cap se repede spre unul dintre victime şi îl loveşte cu cuţitul. Atacatorul îl loveşte cu cuţitul şi pe un al doilea conaţional. Apoi, cei doi reuşesc să fugă printre blocuri.

Din cauza rănilor, cei doi bărbați răniți s-au prăbuşit în apropiere de gară. Unul dintre afgani a decedat, iar celălalt este în stare gravă la spital.   

Poliţiştii nu au reuşit până în prezent să reţină niciun suspect.