Dezastru în urma inundațiilor, în Germania: Cel puțin 42 morți, zeci de dispăruți

Ploile torenţiale şi inundaţiile au afectat joi mai multe ţări europene, dar în Germania au provocat o catastrofă fără precedent în ultimele două decenii, cu cel puţin 42 de morţi, potrivit celui mai recent bilanţ, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Belgia, unde intemperiile au provocat cel puţin patru decese, dar şi Luxemburg şi Ţările de Jos au suferit de asemenea pagube semnificative, însă cea mai îngrijorătoare situaţie a fost înregistrată, joi, în vestul Germaniei.

„În unele zone nu a mai plouat atât de mult în ultima sută de ani”, a declarat pentru CNN Andreas Friedrich, purtător de cuvânt al serviciilor meteo din Germania, relatează Digi24.

Dezastru în Germania, zeci de persoane dispărute

Bilanțul deceselor din Germania s-a modificat de la oră la oră joi, după ploile puternice din vestul Germaniei din cauza cărora s-au revărsat mai multe râuri, iar casele și pivnițele au fost inundate, potrivit BBC.

Poliția germană anunțase în cursul dimineții de joi că 70 de persoane au dispărut în apropierea zonei viticole Ahrweiler, în landul Renania-Palatinat, după ce râul Ahr care se varsă în Rin s-a revărsat și a spulberat mai multe case, relatează Reuters.

Districtul Euskirchen din landul Renania de Nord-Westfalia este cel mai grav afectat, cu 15 decese, a precizat poliţia locală care caută în continuare persoane date dispărute. Bilanţul s-ar putea agrava. În Schuld, la sud de Bonn, unde şase case de pe malul râului s-au prăbuşit, poliţiştii au anunţat că între 50 şi 60 de persoane sunt date dispărute.

În localitatea Mayen străzile au fost inundate. Localnicii au fost rugaţi să trimită poliţiei înregistrări video şi fotografii care ar putea oferi detalii despre persoanele dispărute.

„În 2016, am cunoscut inundaţii extreme, dar acestea le-au depăşit cu mult„, a declarat Uli Walsdorf, director adjunct al departamentului de pompieri din Mayen.

În această regiune vastă, doi pompieri au murit în timpul intervenţiei, în timp ce alte două persoane şi-au pierdut viaţa în pivniţa lor inundată.

Sute de pacienți evacuați dintr-o clinică

Aproximativ 135.000 de locuinţe erau afectate de o pană de curent joi dimineaţă. Din cauza lipsei energiei electrice, autorităţile au evacuat cei aproape 500 de pacienţi de la o clinică din Leverkusen.

Vestul Germaniei a fost lovit de ploi torenţiale care au condus la creşterea nivelului râurilor, au rupt copaci şi au inundat drumuri şi locuinţe.

Echipele de intervenţie se luptă să evacueze persoanele sinistrate, dintre care multe s-au refugiat pe acoperişurile caselor. Însă numeroase căi de acces au fost blocate, complicând operaţiunile de salvare.

Autorităţile au solicitat locuitorilor să rămână în case, în cazul în care acest lucru este posibil şi să se „refugieze la etajele superioare, dacă este necesar”.

Armata chemată în ajutor

Forţele armate germane ajută la operaţiunile de salvare a persoanelor în diferitele zone din Germania afectate grav de inundaţiile produse din cauza precipitaţiilor masive din ultimele zile. Aproximativ 300 de soldaţi au fost desfăşuraţi în regiunile cele mai afectate.

Statele vecine regiunilor germane cele mai afectate, Belgia şi Luxemburg, sunt, de asemenea, afectate de intemperii. „Numeroase” case sunt inundate şi „mai multe locuinţe” din toată ţara şi ocupanţii lor au fost evacuaţi, potrivit autorităţilor luxemburgheze.

În Belgia, armata a fost desfăşurată în patru din cele zece provincii ale ţării (Liege, Namur, Luxemburg, Limbourg). De miercuri, au fost puse la dispoziţie corturi pentru relocarea locuitorilor din Spa, localitate balneară inundată.

În Olanda, provincia Limburg, învecinată cu Germania şi Belgia, a înregistrat, de asemenea, daune semnificative. Mai multe căi de acces, inclusiv o autostradă foarte aglomerată, au fost închise din cauza riscului de inundaţii.

Un localnic a fugit din Ahrweiler, după ce a fost emisă o alertă de inundație la 2 dimineața. „Nu am trăit niciodată o astfel de catastrofă, în care râul să iasă din matcă într-un timp atât de scurt”, a declarat pentru o televiziune locală bărbatul de 63 de ani.

La nord, în Renania de Nord-Westfalia, două persoane au fost găsite moarte în pivnițe inundate din Koln, iar alte decese s-au înregistrat în Solingen, Unna și Rheinbach, a anunțat poliția. Miercuri seara, doi pompieri au murit în acest land.

Aproximativ 50 de persoane au rămas blocate pe acoperișurile caselor din Ahrweiler, iar mai multe case erau în pericol de prăbușire. Elicopterele poliției au survolat toată zona pentru a salva oameni.

„Este o catastrofă”

Malu Dreyer, premierul Renaniei-Palatinat, a declarat că intenționează să viziteze zona inundațiilor. „Este o catastrofă! Avem morți, dispăruți și mulți oameni care încă sunt în pericol. Toate serviciile noastre de urgență sunt în acțiune non-stop”, a spus Dreyer.

Mai jos, pe râul Rin, au fost înregistrate cele mai abundente precipitații măsurate vreodată pe parcursul a 24 de ore, care au provocat inundații în orașe, inclusiv în Koln și Hagen, în timp ce în Leverkusen 400 de persoane au trebuit să fie evacuate dintr-un spital.

În Wuppertal, cunoscut pentru calea ferată aeriană, localnicii au spus că pivnițele lor au fost inundate și că s-a întrerupt curentul.

Premierul landului, Armin Laschet, candidatul conservator o va înlocui pe Angela Merkel pentru funcția de cancelar la alegerile generale din septembrie, urma să viziteze Hagen joi.

Meteorologii au declarat că ploile din regiune din ultimele 24 de ore au fost fără precedent.

Angela Merkel, „copleșită” de gravitatea dezastrului

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a spus că este „copleșită” de gravitatea acestui „dezastru”. „Gândurile mele se îndreaptă acum către familiile celor morți și dispăruți”, a spus, în numele cancelarului german, purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, pe Twitter.

Cancelarul Angela Merkel, care se află într-o vizită în Statele Unite, s-a declarat „bulversată” de gravitatea intemperiilor din ţara sa. „Sunt bulversată de catastrofa pe care trebuie să o îndure atâtea persoane în zonele inundate. Transmit compasiunea mea familiilor celor morţi şi ale celor dispăruţi. Mulţumirile mele cele mai sincere numeroşilor şi neobosiţilor salvatori şi serviciilor de urgenţă”, a scris pe Twitter, în numele şefei executivului german, purtătorul de cuvânt Steffen Seibert.

Este o „tragedie” a cărei amploare este „departe de a fi previzibilă”, a avertizat ministrul de Interne, Horst Seehofer, într-un interviu acordat Bild.

Politicienii dau vina pe schimbările climatice

Cu două luni şi jumătate înainte de alegerile generale, mai mulţi candidaţi, inclusiv favoritul, conservatorul Armin Laschet, dau vina pe schimbările climatice pentru aceste furtuni deosebit de violente.

Armin Laschet a declarat că „aceste capricii meteorologice extreme sunt consecinţele schimbărilor climatice”. În opinia sa, Germania trebuie „să se pregătească mult mai bine. Acest lucru înseamnă că trebuie să accelerăm măsurile de protecţie climatică – la nivel european, naţional şi mondial”, a adăugat Laschet, care îi devansează pe ecologişti în sondaje.

Un dezastru care schimbă campania electorală

Armin Laschet a anulat în ultimul moment o întrunire a partidului său în Bavaria pentru a putea monitoriza situaţia din regiunea sa, Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land din Germania. „Situaţia este alarmantă”, a spus Laschet care a vizitat localităţile inundate.

Ministrul de Finanţe Olaf Scholz, candidatul social-democrat la cancelarie, urmează să efectueze o vizită în regiunile afectate pentru a evalua daunele. De asemenea, urmează să fie acordate ajutoare federale.

Cu două luni şi jumătate înainte de alegeri, și candidata ecologistă Annalena Baerbock îşi va întrerupe concediul, notează AFP.

Aceste intemperii intervin în plină campanie electorală şi amintesc de inundaţii precedente de proporții catastrofale, cele din vara anului 2002, cu care fostul cancelar Gerhard Schröder s-a confruntat înainte de a fi reales, câştigând lupta împotriva conservatorilor.

Cel puțin patru morți în Belgia

Mai multe regiuni din sudul și estul Belgiei au fost inundate joi, fiind afectată în special zona Liège, iar cel puțin trei persoane au fost găsite moarte. Trupul neînsuflețit al unui bărbat fusese descoperit miercuri, după revărsarea fluviului Meuse, potrivit Le Parisien. Toți locuitorii provinciei Liège, care a fost afectată cel mai tare, au fost rugați să rămână acasă, pentru a lăsa spațiu de manevră pentru echipajele de urgență. O operațiune de căutare era joi în desfășurare după ce mai multe case s-au prăbușit în Pepinster, pe malul râului Vesdre, unul dintre multele ieșite din matcă.

Armata a fost mobilizată în patru din cele zece provincii ale țării (Liège, Namur, Luxemburg, Limbourg) pentru a participa la salvări și evacuări. De miercuri au fost puse la dispoziție corturi pentru relocarea locuitorilor din Spa, oraș inundat. Franța a pus la dispoziție un elicopter și o echipă de salvatori pentru a participa la operațiuni în Liège. Italia și Austria au anunțat, de asemenea, că sunt gata să colaboreze, în cadrul mecanismului european de protecție civilă.

Franța, Luxemburgul și Olanda sunt, de asemenea, afectate

Inundațiile au lovit și în Franța, Luxemburgul și Olanda. Transportul feroviar dintre Thionville (Moselle) și Luxemburg a fost întrerupt joi dimineață din cauza vremii nefavorabile care afectează regiunea Grand-Est din Franța.

Mai multe zone sunt sub avertizare de cod portocaliu de vreme rea.

Municipalitățile Briey, Longwy și Longuyon sunt afectate grav de inundații, a transmis prefectura Meurthe-et-Moselle într-un comunicat de presă. În unele zone nivelul apei a crescut până la 60 de centimetri, iar peste 200 de locuințe au rămas fără electricitate.

În Olanda, provincia Limburg, care se învecinează cu Germania și Belgia, s-au înregistrat pagube semnificative. Din cauza apelor în creștere, micul oraș Valkenburg, situat la vest de Maastricht, riscă să rămână izolat. Mai multe drumuri, inclusiv o autostradă foarte aglomerată, au fost închise din cauza riscului de inundații.