Edi Iordănescu este noul antrenor al celor de la FCSB

În urma unor negocieri destul de intense avute în această săptămână între finanțatorul celor de la FCSB, Gigi Becali și Edi Iordănescu, s-a ajuns la un acord ca cel din urmă să preia cârma formației din Berceni.

Conform GSP.RO, Iordănescu jr. a ajuns la baza din Berceni a celor de la FCSB pentru a semna contractul și pentru a conduce primul antrenament.

Din câte se pare, fostul antrenor al campioanei CFR va avea un contract valabil până la finalul acestui sezon, urmând să încaseze undeva la 20.000 de euro pe lună. De asemenea va avea o primă de 100.000 de euro dacă va fi campion, iar în cazul în care va fi demis va primi 500.000 de euro.

În afara acestor prime, Iordănescu va avea dreptul să întrerupă unilateral contractul în cazul în care finanțatorul celor de la FCSB va vorbi în spațiul public despre jucători și staff-ul tehnic.

Edi Iordănescu era liber de contract din această vară după ce s-a despărțit de CFR Cluj, formație cu care a câstigat titlul de campion în sezonul trecut.

De-alungul carierei le-a mai antrenat pe FC Vaslui, Fortuna Brazi, Pandurii, ȚSKA Sofia, Astra, Gaz Metan și CFR Cluj. În 2010, timp de câteva etape a fost antrenor interimar la FCSB.