Dinamo îl aduce împrumut pe Cătălin Itu de la CFR

După ce săptămâna trecută, Dinamo a scăpat de interdicția de a face transferuri, iar primii jucători au fost deja prezentați la echipă, oficialii din “Ștefan cel Mare” continuă să aducă întăriri.

Astăzi președintele lui Dinamo, Iuliu Mureșan a confirmat împrumutul lui Cătălin Itu de la CFR Cluj.

Mureșan a declarat pentru fanatik că vrea să aducă la echipă numai jucători pe care îi cunoaște, Itu fiind unul dintre aceștia:

“Itu Cătălin, de la CFR, vine împrumut. Eu am vrut să aduc numai jucători pe care îi cunosc și pe care i-am văzut cu ochii mei, că n-a fost timp, în patru-cinci zile, de când s-au deblocat transferurile, să studiem jucători de afară, pe care nu-i cunosc. Și, atunci, prefer să aduc jucători care au jucat în România sau care chiar i-am avut la CFR sau care au jucat la Dinamo și așa mai departe. Acesta a fost principiul pentru a scade riscul de greșeală”

Cătălin Itu este un mijlocaș central în vârstă de 21 de ani și 1,87 înălțime.

A fost crescut de Academia Hagi ca mai apoi să îsi continue junioratul la CFR, echipă la care a și debutat în fotbalul mare, câstigând trei titluri cu formația din Gruia.

Este cotat de site-ul transfermarkt.de la 1 milion de euro.